Când lumea pare dificilă, Un gând... ce face diferența... Poate doar o părere umilă, Poate că doar atunci îi vezi absența.

Dar rostul lumii nu stă în prezență, Și poate orice gând ce te disperă... Și fugi în căutarea lui cu insistență, Cu sufletul ce poate încă speră.

Un rost în lume are orice om, Și fiecare e menit pentru ceva... Ca și un grădinar ce răsădește-un pom, Și-așteaptă rodul care va veni cândva.

Un lucru cert ce-i fără de cusur, Ce simți... nu e de discutat... Și niciodată n-o să fie sigur, Și nici un suflet... ce poate fi pansat.

Așa e și iubirea uneori, Un pom ce înflorește doar în mai... Sădit cu sentimente și fiori, Ca să-i vezi rodul așteaptă, și mai stai!

Căldura lunii-mi încălzește, Tot dorul meu pierdut în noapte Și orice suferință se ivește, Tu o tratezi cu-a ta iubire.

Ești o enigmă, o, ești un mister, Și vocea sentimentelor ce cântă... Dai viață florilor ce pier, Și uzi cu lacrimi fiecare stea.

Tăcută și stingheră ești, iubire, Te caut zi de zi și ceas de ceas... Ești șansa mea la fericire, Și tu mă aperi de necaz.

Iubire, ești floarea mea de mai, Te-am căutat în infinit... De vii, vreau să rămâi, să stai, Tratează-mi sufletul rănit.

Te-aștept să vii sub clar de lună, Atunci când totu-i în tăcere... Vino, vreau să te țin de mână, Dă-mi un sărut și-o mângâiere!